Timber by EMSIEN-3 LTD
Uncategorized

0
Corporatiste fara soft skills - episodul 2
Corporatiste fara soft skills - episodul 2

Trecuse deci o luna de cand unicornul proaspat descoperit disparuse ca magaru-n ceata … si ma lasase intrebandu-ma cum e posibil ca, taman o corporatista bine indoctrinata de sistem, ba chiar si cu o pozitie manageriala, este restanta la soft skills … eh … aia e …

Fac eu cum fac, si intru-ntr-o seara pe Tinder … swipe in stanga, swipe in dreapta …. si deodata soc!!! … Ce mi-e dat sa vaz’ in fata ochilor? Mare poza cu Margareta pe ecran …. Ce sa fac? Sa-i dau like? Sa-i dau unlike? … mare dilema … Cam cat de ironic ar fi sa-i dau like si sa ne rematch-uim? :))) … Ii dau like, zic! Si de-o data-mi suna telefonul … NU! Nu era ea :)) … Era un amic … Stam noi la taclale, dezbatem, povestim si cand inchid, pe ecran doua notificari de la Tinder … Am un nou match si un mesaj … Sa intram deci sa vedem …

Soc! Surpriza! Ironie! … Ma rematch-uisem cu Margareta … Si colac peste pupaza, se mai si bagase-n seama cu mine … Ba ej prost? Ba ej nebun? Deci cum?

– ” Lol … Chiar m-am gandit cam cat de ironic ar fi sa ne rematch-uim ” … zic eu, inca patruns de starea de soc

– ” :)) De ce ironic? Ma plictiseam tare acum. L-am redeschis ” … Ba ej prost? Ma inseala pe mine privirea sau asta o arde pe figuri? Sa fac pe prostu’ .. zic!

– ” Am crezut ca mi-ai dat unmatch … Inainte sa dispari ca magaru’n ceata :))) ”

– ” Naspa comparatie :)) Nu fac d-astea. Nu ma port asa ”

– ” :))) Am si eu o curiozitate-n schimb in ceea ce te priveste, si m-ar ajuta foarte tare s-o lamuresc ”

– ” Te rog ”

– ” Are sens sa ne mai socializam, de vreme ce ai aratat putina spre deloc disponibilitate in acest sens? ”

– ” Daca nu mai mai trezesc cu mesaje in noapte de la tine, e ok. Insa nu sunt cu dating and stuff. Cam atat. ”

– ” Pai te-ai trezit cu mesaje in noapte de la mine? ”

– ” Da ”

Pfff …. E clar … Sigur m-am imbatat si i-oi fi trimis asteia vreun mesaj cine stie pe la ce ora … Nu de alta, dar exista precedent aici … Pun repede mana pe telefon, scroll-uiesc in lista de mesaje, si gasesc schimbul de mesaje ….

– ” Stii … Acum ca a venit iarna, se-ntuneca devreme … Deci poti considera ca noaptea incepe de la ora 6 seara :))) Ti-am dat un mesaj pe la 10, o data. Dar asta cu greu poate fi considerata o ora nocturna … gen … Dar oricum ar fi, nu sunt vreun stalker. Prin urmare eu imi intelesesem mesajul si in consecinta, nu te-as mai fi contactat vreodata … ”

– ” Ok “, zise ea monosilabic …

– ” Intrebarea mea era ca sa ma lamuresc daca alterez mesajul de mai sus, sau il las asa cum l-am inteles din prima? Dar tot nu m-am lamurit … ”

– ” Da’ n-ai ce :)) Si e tarziu :) ” … Aici trebuie mentionat ca eram cam pe la prima ora ( la propriu) a diminetii.

– ” Pai daca 10 era tarziu, acum deja am depasit cu mult limita :)))”

– ” :))) U have a point! ”

– ” Lasand asta deoparte, ce mai zici tu ca faci? ”

– ” Sunt in taxi, on my way home. Mi-e somn. Si o sa adorm repede ”

Eh si deja aici, totul imi era clar! … Margareta noastra se ducea acasa la un Margaret … Si eu care-mi faceam probleme ca prostu’ …. Nu c-as fi vreun gelos …. Am destula drama-n viata mea in perioada asta, parca nu-mi trebuie si a altora … Am lasat discutia fix asa, in plop, ca doar eu sunt propriul meu manager, deci nu-mi trebuie soft skills ….

Photo credit: www.deviantart.com

 

 

0
Corporatiste fara soft skills
Corporatiste fara soft skills

Dupa cum bine spuneam intr-un articol precedent, cred ca majoritatea noastra a celor care lucreaza, sau au lucrat o perioada in corporatii, a uitat cum sa traiasca si sa se bucure de micile placeri pe care viata le are de oferit. Ajungem asadar sa folosim intens smartphone-urile din dotare, ingrosand in mod evident randurile utilizatorilor de Tinder, caci, ce sa vezi, surpriza!!! … nu mai avem timp de o relationare “traditionala” cu oamenii din jurul nostru si care, in mod evident, nu ne sunt colegi de birou. Devenim deci animale antisociale, solitare si incapabile de a crea relatii ceva mai profunde cu cei din jur, asta ca sa nu punem la socoteala capacitatea de a le mentine.

Imi place sa spun despre mine ca am vazut si mi s-au intamplat atat de multe lucruri, incat putine m-ar mai putea surprinde. Experienta ce urmeaza a fi istorisita este una bifazata, si cu siguranta ambele faze m-au surprins.

Sa impletim deci firul epic cu faza nr. 1, in care tipic pentru o experienta Tinder-istica, ma match-uiesc cu o fata simpatica, foarte perspicace si cu pareri foarte bine articulate. Pentru a mentine discretia, sa presupunem impreuna ca personajul nostru feminin se numeste … Margareta. Inca de la primul schimb de replici, Margareta tine sa-mi explice cum ca, ea de fapt are instalata aplicatia de cateva zile si totodata, ca o floricica, ea nu vede in Tinder nimic mai mult decat un simplu experiment social. Aflam pe mai departe ca ea isi manifesta preocuparile zilnice intr-o companie mare si frumoasa, intamplator una din cele mai mari, si ca ea nu e asa … orice fel de corporatista … ci una manageriala, cu responsabilitati, aptitudini si “in charge”. Se intrezarea astfel tiparul descris in primul paragraf, cu mentiunea ca, pe masura ce discutia devenea din ce in ce mai elaborata si interesanta, constatam cu stupoare ca am reale dificultati in a observa frustrari sau carente de comportament in ceea ce o priveste.

Sentimentul de suprindere se propaga pe masura ce realizez calitatea discursului ei, curat, elegant si inteligent. Puteam sa jur ca am gasit unicornul cand, explicandu-i ca sunt un antreprenor semiesuat in cautare de job, se ofera sa-mi depuna cv-ul la corporatia careia ii dedica marea majoritate a timpului ei. Asa ceva pur si simplu nu e posibil …

Desfasuram discutia de-a lungul a mai multe zile si chiar, intr-o sambata noapte, purtam o conversatie telefonica indelungata. Stateam si ma gandeam in sinea mea cum, fata asta ridica stafeta atat de sus de rar ti-e dat sa vezi. Important de mentionat este ca, in cadrul conversatiei, Margareta imi adreseaza o rugaminte, care era in interesul meu, si anume ca, luni la pranz eram insarcinat sa ii aduc aminte sa-mi plaseze cv-ul la departamentul abilitat.

Buuuuun … pun reminder in calendar, iar luni la ora stabilita sun si ii aduc aminte. Se scuza elegant ca nu putem vorbi, ma asigura ca telefonul si-a atins scopul si ca ma va anunta cand cv-ul se va fi regasit in mainile recrutorului. Se face seara, si, cum nu primisem nici un semn din partea ei, dau sa-i scriu pe Tinder, s-o-ntreb de sanatate. Surpriza, Margareta nu era de gasit in lista de conversatii … pesemne ca-mi daduse unmatch …. dar de ce? dar cum? dar nu pot intelege …. Aia e …. ma resemnez si-mi vad mai departe de ale mele.

A doua zi pe la pranz, imi trimite un SMS in care ma anunta ca cv-ul meu a fost plasat cu succes. Sa capitalizam deci aceasta oportunitate pentru a restabili conexiunea, zic! Purced deci in a ii multumi pentru gestul facut (pe care l-am apreciat in cel mai sincer mod), declarandu-ma dator de cinste si afirmand ca mi-ar face o deosebita placere sa o scot la o cafea. “Thank you :) keep in touch si vedem :)”, zice ea. Sa nu ne fortam norocul si asa subred, deci s-o lasam pe ea sa dea un semn … zic!

Trece o saptamana … liniste deplina. Ma bag in seama subtil, inca testand terenul. Nici un raspuns! … Error, Error, Hard disk failure! … Te doare mintea! … Aia e … ma reresemnez si-mi vad in continuare de ale mele …

Trece o luna … si firul epic trece si el in faza cu nr. 2 … dar asta aici … :)

Photo credit: www.steppuki.deviantart.com

 

0
Prietenia, poate cea mai importanta calitate
Prietenia, poate cea mai importanta calitate

“Un prieten adevarat te cearta ca un tata, are grija de tine ca o mama, te tachineaza ca o sora, te irita ca un frate si, intr-un final, te iubeste mai tare ca un/o iubit/a”. Poate un citat siropos … poate nu … cum ajungi sa privesti aceste cuvinte tine in mod exclusiv de oamenii pe care i-ai lasat in cercul tau apropiat.

Prin acest articol, vreau in primul rand sa le aduc un tribut, sa le multumesc prietenilor mei si sa ma consider norocos, caci sunt posesor de mai multi prieteni de calitate. Pana ieri, oricine m-ar fi intrebat cum mi-a mers anul asta, as fi raspuns intr-un singur fel, si anume ca numar zilele pana cand se va incheia acest an scrijelind AMR-uri pe un perete imaginar. As fi raspuns asta pentru ca anul cu pricina, a fost cel mai greu, provocator si nenorocos prin prisma insucceselor, nereusitelor, tradarilor si nu in ultimul rand a umilintelor cu care am fost nevoit sa ma confrunt. Desi n-am vazut nici cea mai nesemnificativa licarire a vreunei luminite la capatul tunelului, realizez totusi ca, toate lucrurile ce mi s-au intamplat anul asta, n-au facut nimic altceva decat sa indeparteze din viata mea oamenii superficiali, cu interese ascunse pentru a ii evidentia tocmai pe cei prin prisma carora, orice s-ar intampla, ma voi simti un om norocos cu adevarat.

Revenind in tema blogului, cred ca, cea mai importanta trasatura pe care trebuie s-o creionez femeii fara semnalmente este fix prietenia. Cred ca abilitatea ei de a fi cel mai bun prieten, va face ca frumusetea sau orice altceva sa paleasca ….

Desi tardiv, as vrea sa-i multumesc unei femei care, pana nu demult, mi-a oferit fix ceea ce acum consider a fi cea mai importanta trasatura … Mai bine mai tarziu, decat niciodata … zic!

Photo credit: www.hdwallpaper.nu

0
Intalnire de gradul zero
Intalnire de gradul zero

Mai deunazi povesteam in Dragostea pe fast forwad cum fosta mea prietena a decis oarecum sa ramana in cercurile mele apropiate printr-un “Da” hotarat. Rememorand acest aspect, sa purcedem, zic!

Saptamana trecuta, mare eveniment mare in Bucuresti, si anume, Noaptea alba a filmului romanesc. Evenimentul e unul mai vechi, insa spre deosebire de anii trecuti cand in cinema-uri rulau filme romanesti clasice si consacrate, capodopere din punctul meu de vedere, anul asta organizatorii s-au gandit sa aduca in atentia publicului creatii romanesti ceva mai noi si mult mai slabe … Trecand peste asta, hotarasc deci sa particip la eveniment cu o foarte buna prietena de-a mea, sa-i zicem … Irina … mare amatoare la randu-i de filme romanesti. Necunoscand nici unul din filmele prezentate in manifest, am lasat-o deci pe Irina sa se ocupe cu organizarea. Prin urmare, decizia a fost de a urmari 3 filme consecutiv la cinema Studio de pe Magheru. Cum in alti ani lumea nu se inghesuia la casa de bilete, stabilim deci sa ne vedem cu 15 minute inainte in fata studiolui.

Toate bune si frumoase pana cand am ajuns in locul cu pricina, cand, ce sa vezi? Mare coada la bilete! Lumea se stransese ca la urs in fata cinematografului.

– Irina … cred ca filmul de la 20 il vedem intr-o cafenea :)))

– Nu-i nimic, zise ea. Luam bilete pentru celelalte doua si taman bine, ca mai socializam si noi.

– Perfect!!! Zic sa ne asezam si la coada.

Eh si uite asa, cum ne-am asternut noi acolo-n fundul randului, cine credeti ca se aseaza fix in spatele nostru? Fosta prietena cu viitoru ei sot …. Pfffoaaa!!!, imi zic in gand …. Din multitudinea de cinema-uri existente-n Bucuresti, eu m-am gasit sa vin fix la asta!!! Ne salutam fugitiv intre noi, si-i zic Irinei printre dinti … Hai dracu sa ne tiram de aici, ca numai la film cu fosta si viitorul ei nu mai fusesem, in rest le-am facut pe toate :)))

Consultam manifestul si plecam catre Institutul francez, nu foarte departe de locul unde ne aflam, caci si acolo proiectau aceleasi filme.  Si uite asa o luam noi agale-ncetisor la pas. Prinsi in discutii, trecem de Institutul francez, si amuzandu-ne de neatentia noastra, ne intoarcem. Cand sa intram in curte, ce sa vezi, fix inaintea noastra intra cuplul minune. Ba ej prost?!?? Numai mie se poate intampla asa ceva!! … Si ajungem la casa de bilete 4 indivizi: eu, Irina, si cuplul minune.

– Ma cam urmaresti in seara asta!!!, zise fosta incercand un zambet

– Ce sa fac si eu, daca n-am de lucru acasa …

– Ia ziceti maica! Va dau bilete la asta care tocmai ce-a-nceput, sau la urmatorul?, zise tantica de la bilete, intrerupand ciudatul schimb de replici

– La urmatorul!!! zicem in acelasi timp eu si Irina, platesc repede, si plecam sa ne socializam in alta parte pana la inceperea filmului.

Peste o ora si ceva ne intoarcem deci la institut, unde, ca si la primul cinematograf, mare coada mare, curtea plina de cetateni …. pare-se ca desi se facuse ora, nu le dadusera inca drumul celor din sala. Dau o roata cu privirea-n toata curtea si nu vad nici o urma de cuplul minune. S-or fi razgandit, zic! Eh si uite asa ma pun pe glume cu Irina, facand pariuri pe cum se va imbulzi marea gloata de cetateni disperati dupa marile capodopere romanesti pe o usa minuscula, cum sigur o sa vedem o proasta care s-a gandit ea sa rezerve un rand intreg … in fine …

Stam la coada constiinciosi, intram in sala, si ginesc doua scaune pozitionate central in randul trei. O trag de cot pe Irina, si ne asezam. Sala cred sa fi fost una proaspat data-n folosinta, caci avea scaune rosu tapitate, moi si foarte confortabile. Si cum ma tolanesc eu asa in scaunul meu pregatit de proiectie, ma intorc catre Irina:

– Fix asta-mi doream in seara asta! Sa vad un film romanesc linistit intr-un scaun confortabil. Au fost vreo doua momente-n seara asta cand am crezut c-o sa-mi pun pofta-n cui!

– Uita-te subtil in spatele tau, imi zice ea, abtinandu-se cu greu sa nu izbucneasca-n ras.

Ce credeti ca mi-e dat sa vad in fata ochilor. Fix in spatele meu, cuplul minune! Ba ej nebun?????

Ma intorc catre Irina si ii soptesc:

– Da-mi doua palme!!!!

Foto credit: www.mons-diary.blogspot.com

RANDOM POSTS

Corporatiste fara soft skills - episodul 2

0
Trecuse deci o luna de cand unicornul proaspat descoperit disparuse ca magaru-n ceata ... si ma lasase intrebandu-ma cum e posibil ca, taman o corporatista bine...